Category Archives: pesti si tehnici de pescuit

Pescuit cu lanseta pe fundul apei


Este o metoda prin care carligul cu momeala este lansat la distanta cu ajutorul unei greutati care poate fi un plumb sau un cosulet de nadire (feeder) umplut cu momeala (diverse paste, mamaliga, bucati de rame, viermusi). Se pot combina cele doua tipuri de greutati, adaugand plumb la feeder. Plumbul folosit in apele curgatoare va fi plat si mai greu decat cel folosit in lacuri.

Lanseta folosita este de dimensiuni medii (2,50 m – 3,50 m) cu actiune de 30-60 g, impreuna cu o mulineta ce poate inmagazina 100 m de fir de 0,30, avand in vedere ca acest tip de pescuit se practica pentru pestii mai mari.

Montajul plumb – carlig cu momeala poate fi de doua feluri, si anume cu momeala inainte plumbului sau invers. In prima varianta plumbul este obligatoriu culisant pe circa 20 cm intre doua stoppere legate pe fir, astfel incat pestele sa nu simta rezistenta atunci cand musca. Cele doua variante se pot combina atunci cand pescuim cu doua carlige, legand un carlig dupa plumb si unul inapoia acestuia.

Plumbul legat inaintea carligului, culisant.

Plumbul legat dupa carlig, fix.

Lansarea se face pe sub mana, pentru distante mici sau din barca, sau peste cap, cat mai usor si fara plesnitura, mai ales cand avem momeli sensibile (mamaliga, peste viu).

Dupa lansare si ajungerea momelii pe fundul apei, lanseta se aseaza pe suport si se mulineaza incet pana se intinde firul. Pentru a detecta muscatura pestelui se aseaza intre inelele lansetei o bambina. Se mai poate aseza de asemenea pe firul din fata lansetei o crenguta care sa indoaie firul in forma de V. Se va renunta la bambina daca varful lansetei este destul de flexibil pentru a indica muscatura pestelui.

Sunt situatii in care nu putem conta pe ajutorul bambinei, si anume la pescuitul in ape repezi, cum ar fi Muresul , Dunarea…. In astfel de situatii varful lansetei ramane singurul indicator al muscaturii pestelui.

Aveti grija sa reglati frana mulinetei inainte de inceperea partidei de pescuit.

Anunțuri

Pescuitul bibanului


Pretentiosul, nesatulul, dar si grijuliul biban
La orice partida de pescuit una dintre cele mai mari probleme o constituie localizarea pestilor. In momentul in care va dati seama unde se afla pestii mai mult de jumatate din partida este rezolvata.
Detaliile fac diferenta
In cazul bibanului acesta preferea sa stea pe langa trunchiuri de copaci, pietre, docuri sau bradisuri. Deasemenea acestia prefera zidurile verticale (ca in cazul barajelor) sau pe cele nisipoase. La fel de util va poate fi sa intrebati in magazinele cu momeala sau alti pescari care sunt cele mai bune locuri de pescuit. O atentie deosebita trebuie acordata momelilor. In cazul zonelor cu bradis dupa fiecare aruncare aceasta trebuie verificata sa nu contina iarba din cauza faptului ca niciun peste nu este atras de o momeala invelita in smocuri de iarba(iar in cazul linguritelor sau jig-urilor nu mai au acelasi “mers”). Odata ce am prins un peste intr-un loc, este probabil ca in vecinatatea acestuia sa mai existe si altii (exceptand pestii solitari). Majoritatea bibanilor, spre exemplu, obisnuiesc sa se intoarca la acelasi locuri de unde se hranesc in mod constant. Un lucru pe care foarte multi pescari il uita este ca pestii au un tipar dupa care se hranesc, tipar ce variaza de la anotimp la anotimp, motiv pentru care sa nu va asteptati sa gasiti pestii in aceleasi locuri pe parcursul anului. De exemplu, in timpul sezonului de reproducere, cautati bibanul in ape nu foarte adanci (fiind mai mica apa se incalzeste mai repede iar bibanul cauta acele cateva grade in plus). Deasemenea, bibanului ii place sa se cuibareasca in zonele nisipoase sau in cele cu pietricele.

Folositi momeala de suprafata

In timpul perioadei de reproducere bibanul s-ar putea sa nu traga asa de bine pe cat ne-am putea astepta deoarece principala sa grija este de a apara ouale depuse. De cele mai multe ori urmaresc momeala doar pana ce aceasta se indeparteaza de cuib. In aceste perioade este indicat sa folositi momelile de suprafata.

Alte sfaturi utile

  • Aproape de sfarsitul verii, multe dintre lacuri sau balti scad, un prilej foarte bun de a vedea structura albiei acestora. Este indicat ca in acest moment sa se noteze zonele cu apa adanca, locurile cu vegetatie sau cele in care exista riscul sa agatam ceva.
  • Din trusa pescarului nu trebuie sa lipseasca articole de prim ajutor, dat fiind faptul ca exista riscul inteparii si infectarii.
  • Lasarea serii bibanii se hranesc aproape de suprafata apei, acesta fiind momentul cel mai bun de a folosi o momeala de suprafata. In prima faza abordati un stil mai agitat pentru a le atrage atentia dupa care incetiniti ritmul, miscand momeala la fiecare 5 secunde pentru a da impresia unui peste ranit
  • In zilele cu temperaturi ridicate incercati sa cautati bibanii in locurile de izvorare ale lacului, acolo unde temperatura este un pic mai scazuta.
  • In cazul barajelor artificiale bibanii se adapostesc in zona digului, acolo unde gasesc pereti verticali, sau aproape verticali, de beton. Cel mai indicat este sa pescuiti chiar aproape de perete. Veti vedea ca da rezultate!
  • Evitati pescuitul „brat-la-brat” (foarte aproape de alt pescar). Foarte multe lansari una langa alta va speria bibanul si il va face sa isi schimbe zona.

Rosioara (Scardinius erythrophthalmus)


photo00043

image027

Raspandire geografica

In Europa se intalneste din Anglia si sudul Suediei pana la Ural. In tara noastra este prezenta in Dunare, in toate raurile si lunca acestora, incepand cu zona colinara, in toate lacurile din regiunile de ses, in toate lacurile litorale, in ghiolurile si baltile din Delta Dunarii, in toate iazurile din Transilvania si Moldova, in toate lacurile de acumulare din zonele de deal si campie, in foarte multe brate moarte ale raurilor colinare si de ses etc.


Caracteristici

Corpul rosioarei este alungit, comprimat lateral, de inaltime variabila, si acoperit cu solzi de marime mijlocie, bine fixati. Botul este scurt, gura mica, terminala, oblica in sus. Caudala este adanc scobita, cu lobi egali. Linia laterala este continua, putin apropiata de partea ventrala a pestelui. Ochii sunt adanc implantati, cu cate o pata rosie.


Colorit

Partea dorsala a pestelui este albastrui inchisa cu reflexe verzi sau cafenii, cateodata negricioase. Laturile pestelui sunt argintii, uneori cu luciu metalic sau albicios, partea ventrala este alba. Inotatoarele, exceptand cele ale exemplarelor tinere, au baza fumurie, iar varfurile rosii, cu o intensitate variabila, de unde si denumirea populara de rosioara.


Dezvoltare

In mod obisnuit, rosioara are o lungime de 18-24 cm, mai rar atinge 35 cm, iar greutatea medie este de 200-300 g, dar poate ajunge si la 1-1,5 kg. Creste incet si valorifica prost hrana de unde si ritmul lent de dezvoltare.

Ritmul de dezvoltare al rosioarei in apele din Romania

Biologie

Rosioara este o specie sedentara, care traieste in special in apele dulci, statatoare, unde se intretine in compania carasului, a linului si a platicii aproape de fundul apei, unde abunda vegetatia. Se gaseste in tot felul de ape stagnante, chiar si in cele salmastre, atat din zonele colinare, cat si din regiunile de ses. Se intalneste si in cele mai mici balti si brate moarte napadite de vegetatie, unde in anumite perioade cantitatea de oxigen dizolvat in apa scade la un nivel critic pentru viata pestilor. Deci, rosioara rezista la lipsa acuta de oxigen, in apele curgatoare se cantoneaza in coturile de apa cu cursul foarte lent si in bratele laterale ale acestora, ii plac fundurile maloase, cu mult detritus vegetal.
Atinge maturitatea sexuala la 3-4 ani. Se reproduce in perioada aprilie-iunie, iar in apele colinare chiar si la inceputul lunii iulie. Depune icrele la o temperatura a apei de 17-18?C. O femela depune 30000-150000 boabe de icre cu diametrul de 1-1,2 mm, roscate, care dupa fecundare se lipesc de plantele subacvatice.
Alevinii se hranesc la inceput cu infusoria si rotatoria. Rosioara adulta consuma in general hrana de origine vegetala (particule de plante, alge filamentoase, detritus vegetal) si mai putin zooplancton (Daphnia, Cyclops, Bosmina etc.), larve de insecte, viermi, mici racusori.
Rosioara are o carne calitativ inferioara.


Pescuitul sportiv

Se pescuieste cu undita, la fel ca babusca. Vara poate fi vazuta de multe ori muscarind la suprafata apei la tantari si musculite. Pe acest mod de hranire se bazeaza si pescuitul sau cu undita. Se pescuieste deci cu metoda pescuitului la suprafata apei, cu o varga usoara de 3-4 m lungime, un carlig mic, nailon de 0,20-0,22 si o struna de 0,16-0,18. Ca momeli se folosesc muste mai verzui, cosasi mici, carabusi, viermusi etc.
Carligul cu momeala se „taraste” pe suprafata apei, lasand impresia unei insecte cazute recent in apa. Se mai pescuieste si cu struna plumbuita intre ape. Se recomanda nadirea prealabila a locului de pescuit. Rosioara joaca un rol foarte important in hrana stiucii, salaului, somnului etc.
Este un peste folosit si ca nada vie.

Lungimea minima admisa la pescuit: 15 cm.